Ce este si ce nu este monitorul preturilor?

Portalul destinat monitorizarii preturilor de vanzare a unor categorii de alimente de baza are drept scop final informarea consumatorului in privinta evolutiei preturilor dar si sprijinirea reglarii pietii prin stimularea liberei concurente.

Pretul nu este singurul criteriu de apreciere a unui produs fiind completat de calitatea serviciilor din magazin, asistenta post-vanzare, calitatea si cantitatea de informatii auxiliare disponibile consumatorului, calitatea in sine a produsului si nu in ultimul rand decizia consumatorului privitor la provenienta, brand-ul sau prezentarea produsului.

Acesta este motivul pentru care comparațiile între datele transmise de către magazine se fac doar între magazine cu același tip/profil: cash&carry, hypermarket, supermarket, discount și magazin de proximitate.

Au exista in decursul timpului multe voci care au condamnat controlul preturilor prin reglementari. Pretul este un element important de reglare a pietii in conditii libere de concurenta. Orice impunere legata de pret este implicit in dezavantajul consumatorului datorita limitarii capacitatilor investitionale ale producatorilor si comerciantilor. Pe de alta parte, pretul trebuie sa fie acordat corect cu piata si adaptat puterii de cumparare a consumatorului regional.

Demersul reprezentanților mediului instituțional, Consiliului Concurenței și ANPC nu este o incercare de reglementare in domeniul preturilor ci constituie o garantie pentru consumator ca este informat despre ce poate plăti pentru produsele identificate a fi necesare unui COȘ ZILNIC sau a unui COȘ CUSTOMIZAT, creat chiar de către consumator, ca subset al COȘULUI ZILNIC.

Acelasi produs poate avea preturi diferite in magazine diferite din ratiuni absolut logice: regiuni cu putere de cumparare diferita, tip de comert diferit, servicii diversificate in avantajul clientului la si post cumparare etc.

De asemenea, nu toate fluctuațiile de preț ale unui produs într-un magazin în unitatea de timp – o zi sunt comunicate către platformă.

Datorită transmiterii datelor cu o periodicitate agreată de toți participanții, prețurile puse la dispoziție consumatorului sunt valabile doar pentru ora la care au fost transmise.